Plesu Forever- Marea Descurcareala

Hilton · 26 Iul 2006, 00:15

Chiar daca, aparent, textul lui Plesu nu are nimic de-aface cu "(ne)fericita noastra meserie" ma incumet totusi sa-l postez aici.
In videochat se vorbeste mult despre importanta factorului uman.
Si discursul asta care se invarte in jurul calitatii umane nu e deloc intamplator. Omul sfinteşte locul, iar performerul-privatul.
Exista si in meseria asta ca in oricare alta, veleitari, performeri care prostesc membrul, owneri oportunisti, tehnocrati onorabili, fete cu simtul camerei si hosti de mantuiala. Si,era sa uit, "descurcareti"...
Despre cei din urma ( cumva, despre noi-insine la un moment dat) vorbeste aici, atat de magistral, conu Plesu.
Va invit sa va delectati nu inainte de a converti un vers de-al parazitilor pe care nu trebuie sa-l uitam: Mintea conduce pumnul si intelepciunea-privatul.
dedic articolul tuturor ne-descurcaretilor acestui site, care-au urmat ca in poemul lu Macedonski , "drumul drept al emirului".

cheers

Marea descurcăreală

Se spune, adesea, că, deşi situaţia generală e proastă, lumea (romanii) se descurcă. ÃŽn realitate, e exact pe dos: pentru că lumea (romanii) se descurcă, situaţia generală este şi rămîne proastă. Cînd te descurci, nu vrei să schimbi nimic, n-ai timp şi n-ai chef de "reformă". Iei realitatea drept ceea ce este şi cauţi, înăuntrul acestui dat soluţii de acomodare lucrativă. De descurcat, ne descurcam şi pe vremea lui Ceauşescu. Abia cînd, într-un tîrziu, am abandonat nenumăratele strategii ale descurcărelii, am putut ieşi în stradă pentru a schimba lucrurile. Abia cînd nu ne-am mai descurcat am ieşit din încurcătură.

Arta de a te descurca e rezultatul unei întregi filozofii de viaţă şi al unei străvechi concepţii despre lume. Prima presupoziţie a acestui mod de a gîndi e că realul, realul istoric mai cu seamă, cel în care sîntem condamnaţi să trăim, este încurcat. Ne mişcăm într-un univers al iţelor confuze, al ţesăturilor indescifrabile. Legile sînt încurcate şi se tot încurcă, relaţiile dintre oameni sînt complicate, pline de dedesubturi şi de manevre interesate, instituţiile se încurcă unele pe altele, gesturile simple şi nevoile curente se exprimă şi se rezolvă pe căi întortocheate. Ceea ce într-un context ordonat îşi găseşte soluţia în chip transparent şi geometric pretinde, în extrema încurcătură a contextului autohton, ingeniozităţi sibilinice, de fiecare clipă. Trebuie să o iei pe ocolite, sau pe scurtătură, să te scarpini cu mîna stîngă la urechea dreaptă, să nu ştie stînga ce face dreapta, să te strecori, să fentezi, să trişezi. Treaba fiind, de regulă, încurcată, nu-ţi rămîne decît ori să devii un "încurcă-lume", ori să te descurci cu orice preţ. Altfel, ai încurcat-o!

A te descurca înseamnă a avea tupeu, o totală lipsă de prejudecăţi şi abilitatea de a domestici imprevizibilul. Descurcăreţul ştie să rişte, acceptă să meargă pe căi nebătătorite şi nu se dă în lături dinaintea unor procedee neconvenţionale. Nu are superstiţia legii, e sigur că scopul scuză mijloacele, e relativist, tenace, tonic. Nu demobilizează niciodată, nu crede în imposibil. Psihologia lui e a unui singuratic: un soi de Robinson Crusoe (paradigma necontestată a celor care "se descurcă" în condiţii vitrege), dar un Robinson care a rămas acasă şi se comportă în tîrg ca pe o insulă. Ca şi cînd ceilalţi n-ar exista. Ca şi cînd toţi şi totul n-ar fi
. decît instrumentarul, materia potenţială a reuşitei proprii. Există, totuşi, o diferenţă esenţială între Robinson şi descurcăreţul de rînd. Creativitatea celui dintîi sfîrşeşte prin a modifica ambianţa, prin a o restructura şi îmbogăţi. Creativitatea celui din urmă nu modifică nimic, ci se mulţumeşte să manipuleze. Descurcăreţul nu vrea să schimbe lumea, să o facă mai confortabilă, mai limpede, mai uşor de locuit. El vrea doar să o valorifice în interes privat, să scoată tot ce se poate scoate din îmbîcseala ei. Asta pentru că descurcăreţul nu socoteşte lumea ca fiind încurcată prin accident, prin nepriceperea şi netrebnicia oamenilor: "încurcătura" ei e mai curînd o stare "naturală", un fel de a fi, singurul fel de a fi al lumescului. Aşa stînd lucrurile, e ridicol să pierzi timpul încercînd să modifici ceea ce nu se poate modifica. Descurcăreţul nu e nici revoluţionar, nici reformator. Nu are gustul evaziunii, al aventurii de mari proporţii. E un jucător de miză mică, un jongleur, un tehnician al adaptabilităţii. Cu alte cuvinte, e cineva care a reuşit să transforme improvizaţia în rutină.

ÃŽn limbajul de toate zilele, acţiunea eficace a cuiva se sugerează, uneori, prin formule de tipul "munceşte, nu se-ncurcă!", "aleargă, nu se-ncurcă!", "mănîncă, nu se-ncurcă!". Rezultă că opusul (antidotul) "încurcăturii" nu e descurcăreala, ci, mai degrabă, un efort intensificat, un superlativ al seriozităţii, al faptei radicale şi durabile. Ceea ce ţi se cere e să nu te încurci în încurcătura lumii, ci să o traversezi drept şi incoruptibil, pînă cînd rectitudinea mişcării tale va dizolva haosul contingent, îl va pune în ordine. Cîtă vreme nu faci decît să te descurci, lumea rămîne încurcată. O laşi încurcată! Trebuie să renunţi a te descurca dacă vrei să descurci lumea.

ÃŽntr-o lume descurcată, nu mai e nevoie să te descurci. Nu mai e nevoie să recurgi la viclenii de tot soiul, să apelezi la cunoştinţe, să pui pile, să dai şpagă, să-i păcăleşti pe toţi, să fii şmecher, să ieşi mereu basma curată, să ştii mereu pe unde să scoţi cămaşa, să cazi mereu în picioare. ÃŽntr-o lume descurcată eşti condamnat la linearitate. Numai că, într-o asemenea lume, Mitică se plictiseşte de moarte. Unde ar mai fi hazul dacă lucrurile s-ar revizui? Aşa că să se revizuiască, OK, dar să nu se schimbe nimica! Las' că vine ea Uniunea Europeană şi le descurcă pe toate!

Andrei PLEŞU