No gata, băiețași, nu mai fim tari în gură? Curios…
Desigur, cu toții cunoaștem (?) fenomenul infantil din școală/facultate când știm tot despre orice coleg, fim primii la discuții și orgolii inutile și benevole, la încercări fără temei de a demonstra supremația și justețea, ambele inexistente. Pledoarii, vorbe care din start sunt trecute în neant de către caracterele alese. Nu orice caracter e caracter, cum nici orice voce nu e timbru vocal!
Când vine vorba să argumentăm despre Obiectul Fundamental al Semioticii (exemplu), alte studii de interes general, sau orice temă care ne poate ajuta să evoluăm, tăcem mâlc. Oare de ce?
Niciodată nu am primit un răspuns exact la întrebarea asta, dar în momentele mele de acuitate profundă, cred că-l intuiesc într-un mod perfect realist și obiectiv.
Teoretic, acest fenomen ar fi trebuit să rămână la limita dintre copilărie și maturitate. A se înțelege undeva până în 18-22 de ani, cu indulgență încă 2-3 anișori acolo. Se pare că mulți dintre noi nu au ajuns să cunoască acest fenomen numit maturizare. Am rămas tot niște copilași. Ar fi de acceptat dacă ar fi din punct de vedere al inocenței nevinovate, naive, dar nu, e din acel punct de vedere în care aruncăm vina în stânga și în dreapta, o acuzăm pe colega X că e “nestudiată”, ca să ținem colegii ocupați, că altfel și-ar îndrepta atenția asupră noastră, a „bibliotecilor”, în care au “studiat” toți cei care au vrut (înțelegeți metafora, de fapt metaforele, că sunt două). Nu ne asumăm propriile acțiuni. Știți copilașii ăia obraznici și meschini din clasele primare, mereu puși pe răutăți? Din păcate, la acest stadiu sunt unii dintre noi în momentul de față.
Oamenilor, hai să construim! Că de distrus e mult mai ușor și oricine poate să o facă. Decât să ne batem în orgolii, nu mai bine facem ceva constructiv? Spun asta pe baza discuțiilor din ultimele săptămâni.
Nu mai bine dezbatem cu WinXPfather despre Jane a lui
? E original, solicită imaginația, gândirea! Hai să ne batem în gândiri constructive, inedite, nu în orgolii! Hai să ne batem cu cărțile în mână, deschise, nu cu inimi tari, închise! S-au erodat așa de mult adevăratele valori? Oare doar atunci când facem scandal și generăm conflicte putem fi interesanți? Doar prin asta putem să ne afirmăm? Oare oamenii care participă la dezbateri inteligente, generatoare de creativitate, evoluție, intenții bune, chiar au statutul de neimportanți, neînsemnați, expirați? Eu sunt convinsă că nu! Dar acest lucru poate fi văzut doar de caractere. Caractere alese!
Inițial, am vrut să scriu aceste gânduri în postul despre Jane Doe, a lui WinXPfather, dar nu mi-am permis. Aș fi considerat că pătez subiectul, plus că aș fi fost Off Topic. Acolo vreau să văd fraze constructive, imaginație, opinii argumentate, orizonturi lărgite și idei contradictorii alor mele, totul fără interese ascunse! Personal încă nu am vizualizat/aprofundat documentarul, dar va urma (inclusiv pomelnicul, bun sau rău, mă definește).
Știți? În viață, “bibliotecile” sunt și bărbați și femei. La propriu sau la figurat. Cand spun la propriu, mă refer că sunt foarte “lecturate”(nu există interesul de a-și selecta audiența/publicul țintă), iar la figurat “lecturile” lor conțin așa de mult venin, josnicie, ipocrizie, încât le ocolești cu prisosință!
La polul opus avem “bibliotecile adevărate" care se caracterizează prin: informații verosimile și de calitate, transparență, pot fi luate în considerare, etică și conduită, inspirație, artă, încredere, dezvoltare, creativitate, tot ce e mai bun. În toată treaba, ce contează cu adevărat e ceea ce alegi tu să fii!
Eu îmi cunosc locul, știu cine sunt. Sunt doar un om, un om obișnuit ca mulți alții. Nu sunt mai presus decât semenii mei, nu ies în evidență în detrimetul lor. Unul dintre peștișorii din marele Pacific. Toți, însă, sunt sortiți pieirii, mai devreme mai târziu. Însă cum? În amonte, în aval, în adâncuri sau la țărm? Asta face diferența! Eu din care categorie fac parte? Dar tu?
Prin ceea ce am scris, nu urmăresc/intenționez să deranjez, cu atât mai puțin să jignesc pe cineva. Asta cred, asta spun, nu vreau să fiu apreciată pentru convingerile mele. Să-mi înăbușesc, să-mi reprim gândurile (morale sau nu), ideile, și/sau să mă învinovățesc pentru ele, ar fi ca și cum mi-aș renega propria persoană! Știu că nu valorează nimic în fața celorlalți (ar fi absurd să valoreze!), dar le vreau expuse!
Vă mulțumesc că existați! Pentru mine sunteți de mare ajutor în fiecare zi! Informațiile voastre necondiționate mă fac să îmi doresc să ofer comunității măcar jumătate din ceea ce ea mi-a dăruit!
Vă mulțumesc și vă sunt recunoscătoare pentru tot, Caractere Alese, Biblioteci Adevărate (vă știți voi)!
)
